NEWS

DOXTAR: o nouă platformă digitală care simplifică accesul la a doua opinie medicală

Alături de colegii de la LIFE IS HARD si GRAFFITI PR, am lansat, un nou proiect pe piață: DOXTAR

Investiția în dezvoltarea platformei se ridică la 150.000 de euro, iar aplicația își propune să extindă și să simplifice accesul pacienților la serviciile de îngrijire a sănătății, în contextul în care cele mai recente date Eurostat arată că, în 2015, 9,4% dintre români au raportat nevoi medicale neacoperite din cauza costurilor, a barierelor geografice sau a listelor de așteptare, un număr de aproape trei ori mai mare decât media statelor UE.

DOXTAR este lansat ca răspuns la nevoile pacienților, având în vedere că jumătate dintre adulții cu probleme medicale din mediul urban, cu vârsta între 25 – 45 de ani, consideră că ar fi avut nevoie de mai multe detalii legate de afecțiunea sau diagnosticul primit în urma celui mai recent consult medical, conform unui studiu iVox comandat de companie.

Un număr similar de respondenți (44,77%) a luat în considerare posibilitatea de a cere o a doua opinie medicală în primele șase luni după efectuarea consultației. Iar printre principalele motive pentru care ar lua o astfel de decizie se numără: faptul că nu considerau că au toate informațiile legate de diagnostic sau tratament (28,19%), neîncrederea în diagnostic (24.16%) și neîncrederea în tratamentul prescris (14,26%).

Experiența noastră în domeniul medical a început cu colaborări punctuale în Cluj și a continuat cu lansarea PEDITEL 1791 – primul call center pediatric din România, care în 2019 împlinește cinci ani de funcționare continuă și peste 150.000 de părinți. Am dezvoltat apoi MedxLine, o aplicație folosită cu succes în mai multe clinici din România, iar acum facem un pas mai departe: lansăm o platformă care facilitează accesul la a doua opinie – o nevoie pe care românii o au, în contextul în care piața este la început de drum în ceea ce privește telemedicina”, spune antreprenorul Cătălin Chiș.

Platforma Doxtar este proiectată de către echipa clujeană LIFE IS HARD și dezvoltată cu susținerea Graffiti PR și Active Power Solutions. LIFE IS HARD este prima companie românească de software listată la Bursa de Valori București – piața AeRo și deține o expertiză puternică în domeniul digitalizării pentru companii și proiecte Smart City.

„DOXTAR folosește avantajele tehnologiei pentru a rezolva principalele probleme cu care se confruntă pacienții din România atunci când solicită o a doua opinie, oferind acces la medici din România și din străinătate și posibilitatea de a-ți crea propriul dosar medical într-un spațiu virtual, securizat. Toate documentele personale pe care pacienții le încarcă în dosarul personal sunt criptate, iar nivelul de securitate a datelor este la fel de ridicat precum acela folosit în sistemul bancar sau în domeniul asigurărilor”, spune Erik Barna, CEO și fondator LIFE IS HARD.

Beneficiile principale pe care DOXTAR le aduce pacienților sunt:

  • Reducerea timpului de așteptare: pacienții primesc o opinie medicală în cel mult 48 de ore.
  • Scăderea costurilor asociate consultației: în DOXTAR, pacienții plătesc doar „interacțiunea digitală” cu pacientul, fără cheltuieli suplimentare. Prețul este stabilit de medic și este cu până la 20% mai mic decât prețul mediu al unei consultații în cabinet.

Legat de planurile de dezvoltare a aplicației, „în perioada următoare, vom integra și alte servicii în platformă, precum suport audio, suport video și acces gratuit la propriul dosar medical electronic – o arhivă unică pentru scrisori medicale, rezultatele analizelor, rețete și orice alt document de care au nevoie pacienții”, declară Mario De Mezzo, Project Manager DOXTAR. „Ne propunem ca, în a doua parte a anului 2019, să avem funcțională și o versiune în limba engleză a platformei, astfel încât medicii să poată fi accesați de către pacienți din afara țării.”.

Pentru a intra rapid în contact cu medicii specialiști de care au nevoie, pacienții pot descărca aplicația ”DOXTAR pentru pacienți”, disponibilă pentru utilizatorii de Android și în curând pe iOS, sau pot accesa www.doxtar.ro.