cariere

Barometrul Minților Creative și provocările din industriile creative

Ne propunem să venim, constant, cu informații de interes pentru voi şi lansăm o nouă secţiune – Studii. Statistici. Analize – care ne dorim să devină zona principală de resurse pe care o puteţi accesa pe blogul nostru, pentru a avea informații relevante despre evoluții ale unor industrii de interes.

Primele sub lupă: industriile creative – un domeniu cu o dinamică puternică în toată lumea şi care impactează tot mai puternic inclusiv economia românească.

Date din statistici oficiale sunt disponibile exclusiv la nivel macro: contribuția industriilor creative la PIB este estimată a ajunge, în 2020, la 10% din total, după ce în 2014, domeniul a ajuns să aibă o pondere mai mare decât agricultura.

Care sunt provocările principale percepute de antreprenorii din aceste industrii am aflat recent din Barometrul Mintilor Creative, o cercetare cantitativă & calitativă realizată de UniCredit Bank, şi totodată singurul studiu de percepție care analizează antreprenoriatul în industriile creative din România.

Situația momentului…

Cele mai mari obstacole percepute de către antreprenorii cu afaceri mature sunt legate de condițiile economice generale (79%), legislație financiară și taxe (71%), atragerea de noi angajați (65%), puterea scazută de cumpărare (70%), respectiv atragerea de noi clienți (67%).

Clienţii afacerilor creative sunt diferiți, însă au câteva aşteptări și trăsături comune: fie că sunt persoane fizice sau juridice, aceştia sunt exigenţi, urmăresc inovația, promptitudinea, unicitatea și caută calitatea la un preţ corect.

Nevoile principale ale antreprenorilor creativi se referă la atragerea de noi angajați – în cazul companiilor mature – respectiv la dezvoltarea și diversificarea produselor și serviciilor, creșterea notorietății și a reputației – pentru companiile la început de drum (mai puțin de 3 ani de activitate pe piață).

În ceea ce privește finanțarea afacerii, antreprenorii creativi sunt reticenți la surse de finanțare externe sau încă nu au identificat posibilitatea de a le utiliza.

Astfel, 19% dintre ei menționează dobânzile mari, ca problemă principală; 15% consideră greoaie procedurile în relație cu programele publice de finanțare și cu banca, 12% s-au lovit de lipsa garanțiilor, iar 6% invocă timpul îndelungat necesar pentru obținerea împrumuturilor.

În aceste condiții, 66% dintre antreprenori se bazează pe autofinanțarea afacerii lor.

2019 – proiecția de dezvoltare

În ceea ce privește dezvoltarea business-ului, în medie doar 17% dintre antreprenorii chestionați iau în calcul o extindere a afacerii în anul următor, iar cei mai dornici să își dezvolte afacerea sunt antreprenorii din Cluj-Napoca (22%), Brașov (19%) și Iași (17%). Tot clujenii sunt, de asemenea, printre cei mai încrezători în climatul economic (14%).

Per ansamblu, jumătate dintre antreprenori intenţionează să facă angajări în următorul an (2019), majoritatea recrutând pentru joburi full time.

Candidații din generația Millennials (18-34 ani) sunt cei mai căutați când vorbim despre industriile creative.

Profilul antreprenorilor creativi

Antreprenorii din industrii creative sunt persoane cu studii universitare (96% dintre cei chestionați în cadrul Barometrului); mai mult de jumătate dintre ei vin din domeniul privat, în timp ce o treime au activat în sectorul public înainte de startul propriei afaceri.

83% dintre aceștia consideră că experiența profesională anterioară le-a fost de ajutor, în timp ce 73% apreciază că studiile și rețeaua profesională construită i-au ajutat în activitatea antreprenorială.

Industriile creative sunt, conform codurilor CAEN, domeniile artistic, arhitectură și proiectare, design, publicitate, tipografie, editură, servicii foto-video, cercetare și inovatie, IT.

În Europa, peste 30% din venituri și mai mult de 25% din locurile de muncă vin din industrii creative, un domeniu care se bucură de suport public și reprezintă un grad de interes crescut pentru tineri.